Infinitul din Noi

Autor: Ioan Borșa

ISBN: 978-606-94001-4-2. Format A5, 502 pagini 80 g/m2. Metodă de legare: Broșare. Copertă 300 g/m2, laminată lucios.

Antologia bilingvă româno-engleză “Infinitul din noi” aduce în faţa dumneavoastră o poezie curată şi intensă, fiind un portret pentru treptele parcurse de poet, pentru cunoaşterea etapelor existenţiale, cuprinzând o selecţie din volumele “Virtuali în infinit”, “Poezie pentrustatui”, “Masca de pe faţa lumii”, “Din umbra uitării”, precum şi poezii inedite, grupate sub titlul “Calea de întoarcere”.

Antologia poetului Ioan Borşa este imaginea în oglindă a sufletului poetului. O selecţie cu cele mai frumoase poezii editate de-a lungul carierei. Un fel de carte de vizită în rime, un remember peste timp al creaţiei. Cuvântul este embrion al sacralităţii, calea de mijloc între cer şi pământ, între uman şi divin, puritatea lumii. Rădăcina versului se deschide ca o fereastră spre zarea literaturii. E anotimpul în care pastelurile apar creionând universul: „Aduceţi-i ofrande să-i fie pe măsură / Sau imn de înălţare aduceţi-i,dar poate / De ce-ar mai fi nevoie ,când totul e natură”. O poezie a melancolicului, a sfinţirii, a iubirii, o poezie…poezie. O cărare a metaforei în care vedem zâmbetul larg al chipului din duh.

Timpul încremeneşte, iar poetul observă că are partea lui de cer. Viaţa se bate cu moartea, sfinţenia cu păcatul, simbolistica fiind pregnantă.

Calea magilor, păşunea apei, braţele cu snopi de îngeri, aduc iarba rară a ultimului cuvânt, care era de la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul: „E linişte în morţii şi zeii ce-au plecat/ Pe când sintagma lumii pământul îl frământă, / O sete pătimaşă rîvneşte ne-ncetat / La pacea omenirii, nostalgică şi sfântă”.

Ioana Borşa descoperă visul izvorât din tăria pietrei pentru ca mai apoi, în dimineţile cu lumină să primenească casa dintâi a literei. Descoperim o poezie existenţială în care elementele primordiale devin esenţă pentru trăire „Privind nemărginirea ne adâncim nesaţiul / Cu simfonii de stele din galaxii gigante”. O poezie prin intermediul căreia poetul îşi trage sufletul o zi şi o noapte, iar rana se leagănă în amintire: „Să ne oprim o clipă din nesfârşitul mers / Ca să rămânem oameni mai demni de-a regăsi / Pământul,acest strigăt în vastul Univers”. Precum un cântec de limbă amară care sălăşluieşte întru nemurire, poezia este declaraţia de dragoste peste timp adresată mamei: „Din şoapta ei se-nvaţă cuvântul cel dintâi /Nemărginit de dulce şi simplu în rostire, / Ce univers mirific vibrează-vraja lui / Când îţi revarsă-n suflet umana fericire”.

Volumul este o adevărată carte de vizită a acestor meleaguri, unde la marile sărbători ne căutăm identitatea în fărâma de credinţă ce a rămas peste timp ca un liant perfect al sufletului nostru. Aici viaţa se adapă în fântâna veşniciei, iar stelele veghează pentru bunul mers al trăiniciei noastre: „Când veşnicia s-a născut la sat / Sigur era pe la-nceputul lumii, / Când se năştea înţelepciunea lumii / Cu tot ce până astăzi s-a păstrat”.Simţul patriotic este acut, poetul vorbind despre văi şi munţi, despre credinţă şi îndurare,despre bravii înaintaşi: “Deşteaptă-te, române,mai strigă Mureşanu / Ca semn de tutelare cu dreapta ridicată, / Dar veşnica poveste cu ce a fost odată / Perpetuă să fie de mână cu duşmanul”.

Ioan Borşa prezintă, dincolo de umbre, o scriere a luminii, care râvneşte după sărutul euforiei, în aşteptarea Celui de Sus. Poezia este ansa de a trăi, unduirea ș copilăriei, regăsirea visului. Gânduri ritmate ale eliberării, prezentate într-o poezie a contrastelor, în care iubirea luptă cu ura, lumina cu întunericul, veşnicia verdelui având, cu ultima suflare, izbândă. Eliberarea vine prin cuvânt, iar dansul literelor aduce steaua care dăruieşte nemurire.Aroma întunericului se împleteşte cu razele suave ale lunii, iar Divinitatea dă poetului forţa necesară pentru a se întoarce în timp pentru regăsirea lini tii întru primirea iertării. Prin puterea versului nopţ ile fără culori se transformă în curcubeu, iar zilele fără parfum abundă sub mirosul magnoliilor: „Privim în univers mereu / Doar vom pătrunde cerul, / De unde bunul Dumnezeu /Cuvântă adevărul”.

Poetul este slobod să umble prin Grădinile Domnului. Toate vin şi pleacă singure; aşa cade zăpada, aşa creşte iarba. “Prin sânge cântecele-mi curg / Asemeni unui glas de fluier / Şi-o notă aspră ca un şuier, / Ar vrea să treacă-n Demiurg./ Dar din cuvântul efemer, / Care se naşte din mister / Ca dintr-o amforă uitată, / Răsare chipul nu ştiu cui / Frumos în cugetarea lui, / Ca o metaforă ciudată”.

Prin mostrele de literatură evadezi şi zbori, te eliberezi şi alergi, secunda rimei te face să te opreşti o clipă întru căutarea diamantului care şlefuieşte litera. Aflat la maturitatea artistică poetul ne invită să pătrundem cu încredere în casa gândului! Uşă e pe jumătate deschisă!

Îndrăzniţi, deschideţi larg, pentru a vedea lumina versurilor, pentru a auzi şoapta cuvintelor,pentru a vă adăpa din râul cu versuri precum apa rece, pentru a vedea poemele aşezate precum frumuseţea brazdelor în câmpul arat primăvara.

Menuţ Maximinian